Moștenirea lui Santiago Ramón Y Cajal – cel mai mare om de știință pe care Spania a dat -o – a trecut de zeci de ani prinși între cutii, instituții confruntate și tăceri birocratice. Dar vineri, după cum s -a confirmat ȚaraMinisterul Științei își propune să stabilească o datorie istorică odată cu crearea Muzeului Cajal în inima Madridului, în vechea casă Atocha, unde Wise -ul Aragonez a descris secretele sufletului cu un microscop și cretă de culori. Este mult mai mult decât un nou muzeu: este o declarație de principii privind memoria, știința și identitatea culturală a unei țări care a retrogradat prea mult timp geniile sale.

Spania a fost prolifică la artiști și scriitori, dar a înțepat cu oamenii de știință. În timp ce Quijote își are altarul laic pe fiecare raft național, „textura sistemului nervos al omului și vertebratelor” – echivalentul neuroștiințist al lucrării cervantine – abia sună din cercurile academice. Cu toate acestea, a fost acest tratat, a lăsat același cartier din Madrid ca romanul lui Cervantes, care a transformat pentru totdeauna înțelegerea noastră despre creier. Și deși clădirea unde a fost creată, până acum nu avea recunoaștere instituțională la înălțimea istoriei sale.

Ministerul Științei propune instalarea Muzeului Cajal la Royal College of Medicine și Chirurgie din San Carlos, în fața străzii Atocha 87, unde prima ediție a Quijote a fost tipărită în 1605. La doar 180 de metri separă ambele fapte. Coincidența nu este banală: vorbește despre o țară care, în cea mai bună versiune a ei, a reușit să producă gândire liberă, idei provocatoare și lucrări nemuritoare. Casa a fost martora unuia dintre momentele fundamentale ale neuroștiinței moderne. Acolo cajal, înarmat cu cerebelori de pui și cadavrele copiilor includ, a demontat ideea că creierul era o masă uniformă și a arătat că este compus din celule individuale: neuroni.

Într -o epocă în care oamenii de știință erau încă considerați vrăjitori cu Bata, Ramón și Cajal nu numai că ofereau dovezi, ci și metafore. El a vorbit despre „fluturi ai sufletului”, despre „Óscles neuronale”, despre „păduri inextricabile” care nu ar putea fi înțelese doar prin studierea pepinierei creierului copilăriei. A umanizat invizibilul. Spre deosebire de mulți înțelepți, nu s -a îndepărtat de clasă: a atras pe bord pentru elevii săi cu aceeași pasiune cu care și -a scris tratatele. Transformarea spațiului într -un muzeu înseamnă a salva sufletul cunoașterii.

De la ruină când a renăscut: un proiect cultural și științific

Clădirea, care a adăpostit Facultatea de Medicină până în anii 60, a scăzut în declin și a fost parțial salvată de Colegiul Medicilor. Astăzi, cu un nou impuls instituțional, acesta poate reapărea ca o etapă a muzeului național. Nu numai că este vorba despre expunerea feliilor de creiere vopsite și desene originale – deși numai asta ar justifica existența acestuia – ci să -l transforme într -un spațiu de locuit de diseminare, cercetare și memorie.

Fiind situat lângă Muzeul Reina Sofía și câțiva pași ai Prado și Thyssen ar permite ca Muzeul Cajal să fie introdus în axa culturală a unei proiecții internaționale mai mari în capitală. Nu este un detaliu minor. Spania a revendicat o prezență științifică mai mare în anii imaginare colectivi. A avea un muzeu național dedicat creierului chiar unde a început neuroștiința poate deveni un instrument puternic pentru acea aspirație.

Abandonarea moștenirii Cajal nu a fost doar o nedreptate cu trecutul, ci o demisie în viitor. Într -un moment în care sănătatea mintală, inteligența artificială și îmbătrânirea populației au pus creierul în centrul dezbaterii științifice, Spania nu își poate permite să continue să ignore contribuția sa fondatoare la această disciplină. Nu este suficient să citați Cajal în ziua nașterii sale: trebuie să -i puneți munca la dispoziția tuturor. Un muzeu nu este doar o vitrină: este o platformă pentru a construi referenti.

Propunerea ministerului nu este scutită de obstacole. Colegiul de medici trebuie să aprobe în continuare proiectul, iar tensiunile interne nu ajută. Dar există o oportunitate istorică care nu poate fi scăpată din nou. @Mundiario