Marile carnivore terestre, cum ar fi urșii, lupii și râșii, au fascinat omenirea de secole, alimentând atât legende, cât și dezbateri despre conservarea și gestionarea lor. Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Deakin din Melbourne a contestat unele mituri persistente despre aceste animale, dezvăluind că urșii, văzuți în mod tradițional ca omnivori docili, ucid mai multe prade decât temuții lupi, depășindu-i numeric cu 14%.
Studiul, publicat în Biological Reviews de cercetătorul Luke Emerson și echipa sa, a analizat date din diferite studii privind activitatea de prădător a diferitelor specii. Rezultatele arată că prădătorii solitari, cum ar fi urșii, tigrii, râșii și pumii, vânează mai frecvent decât prădătorii sociali, cum ar fi leii și lupii. De exemplu, în timp ce un lup prinde o pradă la fiecare 27 de zile, un râs prinde una la fiecare patru.
Potrivit cercetătorilor, această diferență ar putea fi explicată prin dimensiunea prăzii: vânătorii în grupuri au tendința de a ucide animale mai mari, așa că trebuie să vâneze mai rar. În plus, vânătorii solitari, cum ar fi gheparzii sau pumele, sunt mai vulnerabili la furtul prăzii lor de către alte carnivore mai mari, forțându-i să vâneze mai mult pentru a compensa.
Cu toate acestea, subiectele eronate nu se opresc aici. „Spre deosebire de filmele Regele leunu hienele fură mai multă pradă, ci leii, care se însuşesc adesea prada altor carnivore precum hiene, gheparzi sau câini sălbatici”, spune Emerson.
Conflicte cu oamenii
Studiul subliniază, de asemenea, modul în care conflictul dintre oameni și carnivore se află în spatele multor studii de prădăre. Deși atacurile directe asupra oamenilor sunt rare, fermierii suferă pierderi semnificative din cauza vânătorii de ierbivore care fac și obiectul interesului uman. Aceste tensiuni alimentează dezbaterile regionale: în Africa, de exemplu, păstorii Maasai se ocupă de lei folosind otrăvuri sau sulițe, în timp ce în Europa, lupul și-a pierdut o parte din protecție.
În Statele Unite, vânătoarea de carnivore mari este reglementată, deși Emerson speră că cercetări ca a lui pot contribui la o mai bună înțelegere a rolurilor acestor animale în ecosistemele lor, ajutând la atenuarea conflictelor.
Acum, utilizarea vânătorii ca instrument de conservare este în dezbatere. Potrivit Rebecca Niemiec, directorul Centrului de Politică Animală Umană de la Universitatea de Stat din Colorado, în timp ce vânătoarea rămâne crucială pentru controlul populațiilor de ierbivore, eficiența ei în gestionarea carnivorelor este din ce în ce mai pusă sub semnul întrebării. Acesta observă că vânătoarea recreativă a prădătorilor este în declin, iar studii recente sugerează că metodele neletale, cum ar fi sistemele de descurajare, pot fi mai eficiente.
În cele din urmă, Emerson avertizează asupra riscurilor înlăturării prădătorilor mari: „Aceștia trebuie gestionați cu atenție, deoarece joacă un rol vital în echilibrarea ecosistemelor”. @mundiario