Realitatea gestionării deșeurilor în Spania este departe de discursul optimist al lui Ecoembes. Greenpeace dezvăluie ce se întâmplă cu reciclarea plasticului și nu este deloc încurajator.

Dacă ți-ai pus vreodată sticla de plastic într-un coș galben în speranța că va fi reciclată, este posibil să fi fost victima unei iluzii verzi. Un experiment recent realizat de Greenpeace, în care dispozitivele de geolocalizare au fost amplasate pe mai multe sticle, a scos la lumină un lucru pe care mulți îl bănuiau deja: sistemul de reciclare a ambalajelor din Spania, condus de Ecoembes, nu este atât de fiabil pe cât pretind ei. Dar povestea nu se termină aici, pentru că concluziile acestui studiu ar putea schimba întregul sistem de management al deșeurilor din țară.

Ecoembes: un monopol suspectat

Ecoembes, entitatea care gestionează reciclarea ambalajelor în Spania, a fost singura organizație însărcinată cu contabilizarea recuperării ambalajelor din plastic de zeci de ani. Cifrele lor oficiale, mereu optimiste, au fost acceptate fără îndoială… până acum. Uniunea Europeană și studii independente, precum cel al firmei de consultanță Eunomia, au pus sub semnul întrebării aceste cifre. Discrepanța este îngrijorătoare: în timp ce Ecoembes asigură că în 2021 a recuperat 71,1% din sticlele de plastic de unică folosință, Eunomia, printr-o analiză detaliată, ajunge la concluzia că acest procent depășește cu greu 36%.

De ce aceste diferențe? Ecoembes își generează propriile date și le certifică fără control extern efectiv. Și, pentru a înrăutăți lucrurile, guvernul spaniol, sub presiunea reglementărilor europene, ar putea fi obligat să schimbe radical sistemul de reciclare dacă Ecoembes nu îndeplinește obiectivele stabilite pentru 2023.

Experimentul: când sticlele vorbesc

Greenpeace a decis să realizeze un experiment care să dezvăluie adevărul din spatele „recuperării” ambalajelor în Spania. El a instalat trackere GPS în nouă sticle de plastic de unică folosință și le-a plasat în diferite containere galbene la evenimente masive, cum ar fi festivaluri și aeroporturi. Scopul a fost să vedem unde au ajuns cu adevărat aceste sticle. Ceea ce au descoperit a fost alarmant.

Unul dintre cele mai flagrante cazuri a fost o sticlă depusă în gara Atocha din Madrid, care a ajuns în depozitul de gunoi Valdemingómez, un loc în care deșeurile nu au posibilitatea de a fi reciclate. Alte exemple la fel de îngrijorătoare au fost sticlele care au ajuns în incineratoare, precum cea din Valdemingómez, sau în companii suspecte de gestionare a deșeurilor, precum Tradebe Valdilecha, unde s-a depistat nerespectarea gravă a reglementărilor privind deșeurile.

Valdemingómez: destinația finală a deșeurilor noastre?

Depozitul Valdemingómez este un protagonist obișnuit în criticile la adresa sistemului de gestionare a deșeurilor din Madrid și pe bună dreptate. Deși funcția sa ar trebui să fie tratarea deșeurilor care nu pot fi reciclate, faptul că sticlele de plastic depuse în recipiente galbene ajung acolo pune sub semnul întrebării eficiența sistemului Ecoembes. Parcă tot efortul cetățean de a separa corect deșeurile a căzut în urechi surde.

Imaginați-vă călătoria unei sticle plasate cu toate bunele intenții din lume într-un container galben: de la un eveniment masiv din capitală, trece prin sistemul de colectare și, în cele din urmă, ajunge într-un loc în care nu există nicio posibilitate de a fi. reciclate. Valdemingómez nu este doar o groapă de gunoi, este un semn că ceva nu funcționează așa cum ar trebui.

Ecoembes se apără: „datele sale oficiale”

În ciuda dovezilor și concluziilor unor studii independente, Ecoembes continuă să-și apere cifrele. În varianta sa, procentul de sticle reciclate impus de reglementările europene este mai mult decât îndeplinit. Compania nu numai că afișează aceste date în rapoarte și conferințe de presă, dar le și promovează activ pe rețelele de socializare, într-un efort clar de a-și menține imaginea publică.

Un schimb recent pe LinkedIn între Directorul Relații Externe Ecoembes și un reprezentant al Ministerului Tranziției Ecologice reflectă încrederea oarbă pe care entitatea o are în numerele sale, chiar și atunci când studii independente arată o altă realitate.

Problema constă în lipsa de transparență și un audit extern care validează aceste date. Ecoembes acționează ca judecător și parte în propria evaluare, lucru care a ridicat multe îndoieli cu privire la veridicitatea rapoartelor sale.

Sistemul de depozit, returnare și returnare (SDDR): soluția problemei?

Nerespectarea de către Ecoembes a obiectivelor stabilite de reglementările europene ar putea declanșa activarea unui Sistem de Depunere, Retur și Retur (SDDR). Acest sistem, similar celui care există deja în 16 țări europene, constă în achitarea de către consumator a unei sume mici în plus pentru fiecare recipient din plastic pe care îl poate recupera ulterior returnând recipientul gol.

Acest sistem sa dovedit a fi foarte eficient în țări precum Germania, unde mai mult de 90% din recipientele din plastic pentru băuturi sunt recuperate. În Spania, guvernul a fost reticent să-l implementeze, parțial din cauza presiunilor din partea Ecoembes, care se teme să-și piardă monopolul asupra managementului ambalajelor.

Cu toate acestea, dacă recuperarea de 70% nu se realizează în 2023, legea spaniolă impune implementarea acestui sistem. Și, având în vedere că cele mai optimiste estimări abia ajung la 36%, pare inevitabil ca SDDR-ul să fie nevoit să demareze. Marea întrebare este: suntem pregătiți pentru această schimbare?

Numărătoarea inversă pentru Guvern

Ministerul Tranziției Ecologice are până la 31 octombrie 2024 să decidă dacă activează sau nu SDDR. Ceasul ticăie, iar presiunea crește. Nu doar de la cetățeni, din ce în ce mai conștienți de problema plasticului, ci și de la Uniunea Europeană, care a făcut clar că statele membre trebuie să îndeplinească obiectivele de reciclare.

Între timp, Ecoembes se află într-o cursă contra cronometru pentru a demonstra că sistemul său este eficient. Dar, după cum am văzut deja, numărul lor este departe de a fi de încredere. Decizia Guvernului nu afectează doar viitorul Ecoembes, ci și pe cel al modelului de reciclare din Spania. O trecere către SDDR ar implica o schimbare radicală în modul în care ne gestionăm deșeurile și, deși Ecoembes și-ar pierde monopolul, mediul și cetățenii ar putea fi marii câștigători.

Concluzie: Ecoembes, reciclare sau iluzie?

Experimentul cu sticlele geolocalizate a arătat că sistemul de reciclare a ambalajelor din Spania, gestionat de Ecoembes, nu funcționează. Datele oficiale nu coincid cu realitatea, iar multe containere care ar trebui reciclate ajung în gropi de gunoi sau incineratoare.

Dacă Guvernul acționează la timp, ne-am putea afla în fața sfârșitului monopolului Ecoembes și a implementării unui sistem mai eficient, precum SDDR. Întrebarea este: vor îndrăzni ei să-și asume gigantul de reciclare sau vom continua să ne bazăm pe cifre care nu se adună?

Suntem dispuși să acceptăm realitatea și să schimbăm sistemul de reciclare din Spania sau preferăm să continuăm să trăim într-o iluzie a durabilității?