O echipă de cercetători din Universitatea Queenslandîn Australiaa reușit să deseneze o hartă detaliată a dispersiei genetice a două specii corale în O mare barieră de corali. Postat în revistă Progrese științificestudiul identifică modul în care larvele, „urmașii” coralului, Ei călătoresc timp de zeci de kilometri înainte de a se stabiliconectarea recidiilor îndepărtate și creșterea diversității genetice între ele. Această conectivitate, subliniază oamenii de știință, este crucială pentru supraviețuirea recifelor împotriva presiunilor de mediu, cum ar fi încălzirea oceanului și degradarea habitatului.
Cercetarea a comparat două specii cu strategii de reproducere diferite: Stylophora pistillataun coral care se fertilizează intern și își păstrează larvele până când sunt gata să se stabilească și Bazin binecare eliberează ovule și spermă de masă la mare, unde fertilizarea are loc extern. Diferența de metode a produs rezultate izbitoare: larvele S. Pistillata Abia călătoresc Între 23 și 102 metriîn timp ce cele ale P. verrucosa Pot parcurge până la 52 de kilometri Înainte de a găsi un loc nou pentru a crește.
Acest comportament are efecte evolutive relevante. Populațiile din S. Pistillatafiind mai izolat, Prezintă mai puțină diversitate genetică și dimensiuni mai mici ale populației, ceea ce le face mai vulnerabile la fenomene precum albirea coralilor. În contrast, P. verrucosacu amploarea sa largă de dispersie, menține o legătură genetică mai puternică între recifele îndepărtate, ceea ce îi conferă o capacitate mai mare de recuperare după evenimente deranjante.
Analiza a fost dezvoltată de -a lungul unei mari întinderi de recifuri, de la capătul nordic al Queenslandului până la Reciful Flindersaproape Brisbane. Cercetătorii au colectat probe genetice ale celor două specii corale și au folosit instrumente genomice avansate pentru a măsura distanțele de dispersie larvă reale. Această abordare a permis cuantificarea, cu date concrete, nivelurile de conectivitate între recifuri, lucru care până acum a fost dedus doar din modele sau simulări ecologice.
Rezultatele au confirmat că specia cu cea mai mare capacitate de dispersie nu numai că au o distribuție mai bună, ci și o o mai mare diversitate genetică în rândul populațiilor saleun factor cheie pentru rezistența împotriva schimbărilor de mediu.
Conectivitatea ca axă de conservare
Zoe MeziereCandidatul pentru un doctorat și co -autor al studiului, subliniază că aceste constatări trebuie luate în considerare în programele de conservare și restaurare a recifelor. Înțelegeți cum recifele se conectează între ele – și ce specie menține această conexiune – Permite identificarea populațiilor cele mai vulnerabile și cei care pot acționa ca „surse de regenerare”.
În acest sens, inițiativele de restaurare nu ar trebui să se concentreze doar pe zonele deteriorate, ci și pe cele care funcționează ca noduri cheie în această rețea subacvatică de conectivitate genetică.
La urma urmei, capacitatea de a adapta coralii este direct legată de variabilitatea lor genetică. Cele mai conectate genetic populații sunt mai susceptibile să conțină indivizi cu trăsături care le permit să supraviețuiască în condiții de schimbare, cum ar fi apele mai calde sau acide. Prin urmare, dispersia larvă nu numai că influențează distribuția geografică, ci acționează ca un motor evolutiv care favorizează adaptarea și persistența recifurilor.
Deși mai sunt multe de știut despre ecologia reproductivă a coralilor, acest studiu stabilește un punct de plecare solid pentru investigațiile viitoare. De asemenea, oferă un cadru științific pentru îmbunătățirea strategiilor de protecție marină, încorporând nu numai factori geografici și de mediu, ci și genetici și evolutivi.
Rezultatele sugerează că protejarea alergătorilor de dispersie naturală – rutele invizibile pe care le urmează larvele în deplasările lor – pot fi la fel de importante ca păstrarea în sine structurile de recif. Mobilitatea larvelor, până acum puțin înțeleasă, este dezvăluită ca o piesă centrală în dinamica și supraviețuirea recifelor. @Mundiario